țărcălan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚĂRCĂLÁN, țărcălanuri (țărcălane), s. n. (
Reg.)
1. Unealtă asemănătoare cu compasul, întrebuințată mai ales în dulgherie.
2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [
Var.:
țircălám s. n.] – Din
magh. circalom.țărcălan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țărcălán (țărcălanuri), s. n. –
1. Cerc, circumferință. –
2. Halo, parhelie. –
3. Cearcăn. –
Var. țărcălam, țîrcălam. Mag. cirkalom (Tiktin; Gáldi,
Dict., 165). –
Der. țărcălău, s. n. (compas), coincide curios cu
țărcălău „țarc”, coincidență care nu pare a fi întîmplătoare. În
Trans. și
Mold.țărcălan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țărcălan n. Mold. Tr.
1. compas;
2. cearcăn (mai ales cel de prin prejurul lunei). [Ung. CIRKALOM (din nemț.
Zirkel)].
țărcălan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚĂRCĂLÁN s. n. v. țărcălam.