țărănesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚĂRĂNÉSC, -EÁSCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat,
f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. –
Țăran +
suf. -esc.țărănesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țărănésc adj. m.,
f. țărăneáscă; pl. m. și
f. țărănéștițărănesc (Dicționaru limbii românești, 1939)țărănésc, -eáscă adj. De țăran:
port țărănesc. Fig. De om grosolan:
purtare țărănească. Fără distincțiune:
față țărănească.țărănesc (Dicționaru limbii românești, 1939)țărănésc v. tr. Prefac în țăran (mojic) saŭ în lucru țărănesc:
te-aĭ țărănit, țĭ-aĭ țărănit vorba.țărănesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țărănesc a. ce ține de țăran sau dela țară:
casa țărănească. ║
țărănește adv. ca țăranii:
se vede că vorbim râu de tot..., nu românește, ci țărănește CR.
țărănesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚĂRĂNÉSC, -EÁSCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat,
f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. —
Țăran +
suf. -
esc.