țărăncuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. Diminutiv al lui
țărancă; tărancă tânără, fată de țăran. –
Țărancă +
suf. -uță.țărăncuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țărăncúță s. f.,
g.-d. art. țărăncúței; pl. țărăncúțețărăncuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚĂRĂNCÚȚĂ, țărăncuțe, s. f. Diminutiv al lui
țărancă; țărancă tânără, fată de țăran. —
Țărancă +
suf. -
uță.