țolină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚOLÍNĂ, țoline, s. f. (
Reg.) Nume dat unei femei rele, viclene. –
Țol2 +
suf. -ină.țolină (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țolină, țolini s. f. prostituată.
țolină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țolínă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. țolínei; pl. țolínețolină (Dicționaru limbii românești, 1939)țolínă f., pl.
e (d.
țol, adică „cu obrazu ca țolu, nerușinată”).
Est. Femeĭe groasă de obraz, țopîrlancă și fleoarță. – Fals
țólină (Tkt. Cdr. ș. a.).
țolină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚOLÍNĂ, țoline, s. f. (
Pop.) Nume dat unei femei rele, viclene. —
Țol2 +
suf. -
ină.țòlină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țòlină f.
fig. femeie desfrânată:
țolină ce-mi ești! CR. [Derivat din
țol, în sens de «scoarță» (cf.
tărfă)].