țârâit - explicat in DEX

țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚÂRÂÍT¹ adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi².

țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚÂRÂÍT², țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi²; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi².

țârâit
ȚÂRÂÍT, -Ă, țârâiți, -te, adj. v. ȚÂRÂI. – [DEX '98]

țârâit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țârâít¹ adv.

țârâit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țârâít² s. n., pl. țârâíturi

țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚÂRÂÍT¹ adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. — Din țârâi².

țârâit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚÂRÂÍT², țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi²; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. — V. țârâi².