țâță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (
Pop.) Sân, mamelă. ◊
Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊
Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊
Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta.
A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul.
2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă.
3. (
Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor.
4. Compuse: (
Bot.)
țâța-caprei =
a) barba-caprei;
b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (
Tragopogon pratensis);
țâța-oii =
a) degetar;
b) ciuboțica-cucului;
țâța-vacii =
a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (
Vitis);
b) ciuboțica-cucului;
c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (
Primula elatior);
țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (
Polygonum bistorca);
țâța-mielului = urechelniță;
țâța-oilor = arnică. –
Lat. *
titia.țâță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)țâță, țâțe s. f. 1. mamelă, sân.
2. tetină.
3. suzetă.
țâță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țấță (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. țấței; pl. țấțețâță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (
Pop.) Sân, mamelă. ◊
Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar, ◊
Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊
Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta.
A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul.
2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă.
3. (
Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor.
4. Compuse: (
Bot.)
țâța-caprei =
a) barba-caprei;
b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (
Tragopogon pratensis);
țâța-oii =
a) degetar;
b) ciuboțica-cucului;
țâța-vacii =
a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (
Vitis);
b) ciuboțica-cucului;
c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (
Primula elatior);
țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (
Polygonum bistorca);
țâța-mielului = urechelniță;
țâța-oilor = arnică. —
Lat. *titia.