țâțâi - explicat in DEX

țâțâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi² (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

țâțâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie

țâțâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi² (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. — Onomatopee.