țâșnitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni: (
concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. –
Țâșni +
suf. -tură.țâșnitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țâșnitúră s. f.,
g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúrițâșnitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de
a țâșni; (
concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. —
Țâșni +
suf. -
tură.