șvab - explicat in DEX

șvab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘVAB¹, șvabi, s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase și se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roșcată (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ. Schwabe.

șvab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘVAB², -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, prin sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor² (1), privitor la șvabi². – Din germ. Schwabe.

șvab (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șvab (-bi), s. m. – 1. German originar din Suabia, colonizat în Trans. și Banat în sec. XVIII. – 2. Gîndac (Blatta germanica). – 3. Insectă (Periplaneta orientalis). Sl. švabinŭ „din Suabia”. – Der. șvăboiacă, s. f. (femeie originară din Suabia); șvăbesc, adj. (propriu șvabilor).

șvab (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șvab¹ (insectă) s. m., pl. șvabi

șvab (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șvab² (persoană) adj. m., s. m., pl. șvabi; adj. f., s. f. șvábă, pl. șvábe

șvab (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șvab m. Zool. libarcă. [Nemț. SCHWABE].

șvab (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘVAB¹, șvabi, s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase și se hrănesc cu resturi alimentare: a) insectă lată, moale, de culoare neagră-cafenie, care miroase urât; libarcă, gândac-de-bucătărie, gândac- negru (Blatta orientalis); b) insectă mică, de culoare galbenă-roșcată (Phyllodromia germanica). — Din ucr. švab, germ. Schwabe.

șvab (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘVAB², -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, în sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor² (1), privitor la șvabi².— Din germ. Schwabe.