șupurì - explicat in DEX

șupuri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

șupuri (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șupurí², șupurésc, vb. IV refl. (reg.) a se năpusti.

șupuri (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șupurí³, șupurésc, vb. IV (reg.; despre stofe) a mărunți cu foarfecele.

șupuri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șupurí (-résc, -ít), vb. refl. – (Mold.) A se scurge, a se prelinge, a se fofila. – Var. înv. șipuri, șubuli. Origine incertă, dar probabil expresivă. Părerea lui Philippide, Principii, 140, care pornește de la *șupuri ‹ șurub, pare inacceptabilă. După Scriban, ar fi cuvînt de origine mag.

șupuri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. — Et. nec.

șupurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șupurì v. Mold. a se strecura: mă șupuresc pe unde pot CR. [Origină necunoscută].