șumeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din
șumen.șumeni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șumení,
șumenésc, vb. IV refl. (reg.) a se ameți de băutură; a se chercheli, a se îmbăta.
șumeni (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șumení, vb. refl. – A se îmbăta, a se pili: „Închină mamei și tatei / Doar ei s-or șumeni” (Bârlea 1924: 87). – Din șuman, șumăn „beat„.
șumeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!șumení (a se ~) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se șumenéște, imperf. 3
sg. se șumeneá; conj. prez. 3
să se șumeneáscășumeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. — Din
șumen.