șuler (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÚLER, șuleri, s. m. (
Reg.) Trișor; șarlatan. – Din
rus. šuler.șuler (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șulér (-ri), s. m. – Escroc, trișor.
Pol. szuler, rus. šuler, ceh. šular (Cihac, II, 396; Sanzewitsch 210), probabil de origine
germ. –
Der. șulerie, s. f. (înșelătorie, escrocherie, pungășie).
șuler (Dicționaru limbii românești, 1939)șúler (orĭ
-ér ?) m. (rus.
šúler, pol.
szuler, id. Cp. cu germ.
schüler, școlar).
Est. Rar. Înșelător la jocu de cărțĭ. V.
balamut, măsluĭesc.șuler (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șúler (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. șúlerișuler (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÚLER, șuieri, s. m. (
înv. și
reg.) Trișor; șarlatan. — Din
rus. šuler.