șular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘULÁR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [
Pl. și:
șularuri] –
Cf. sl. šilo „sulă”.
șular (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șulár (-re), s. n. – Însăilare. –
Var. șulai. Origine incertă, probabil de la
sulă. După Scriban, din
sl. silo „sulă”. În
Munt. și
Mold. de sud.
șular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șulár (
reg.)
s. n.,
pl. șuláre/șulárurișular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șular n. cusătură rară:
șular de brăcinar. [Origini necunoscută].
șular (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘULÁR, șulare, s. n. (
Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [
Pl. și:
șularuri] —
Cf. sl. šilo „sulă”.