șuierător - explicat in DEX

șuierător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.

șuierător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. — Șuiera + suf. -ător.