șubă - explicat in DEX

șubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. ♦ P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din scr. šuba, magh. suba.

șubă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
șubă, șube s. f. (intl.) limbă.

șubă (Dicționaru limbii românești, 1939)
șúbă f., pl. e (sîrb. rut. rus. šúba, șubă, blană, pol. szuba, ung. suba, d. mgerm. schûbe, rochie de ceremonie, bav. schauben, manta bărbătească de ceremonie. Tot de aicĭ: gĭubea, jupă, zăbun). Manta mare blănită (de ex. de șezut în trăsură pe mare ger). Ban. Suman.

șubă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șubă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șubă f. haină căptușită cu blană: șuba Oltenilor are un guler mare, care atârnă pe spate și care se ridică împrejurul capului pe timp rece. [Slav. ȘUBA].

șubă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. — Din sb. šuba, magh. suba.