șușuitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘUȘUITÚRĂ,șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.
șușuitură(Dicționaru limbii românești, 1939) șușuitúră f., pl. ĭ. Vorbă șușuită.
șușuitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șușuitúră(-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri
șușuitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘUȘUITÚRĂ,șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] — Șușui + suf. -tură.