șușuitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘUȘUITÓR, -OÁRE,șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.
șușuitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șușuitór(-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre
șușuitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘUȘUITÓR, -OÁRE,șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] — Șușui + suf. -tor.