șușoti - explicat in DEX

șușoti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

șușoti (Dicționar de neologisme, 1986)
ȘUȘOTÍ vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

șușoti (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘUȘOTÍ vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

șușoti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] — Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.