știrbitură - explicat in DEX

știrbitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.

știrbitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
știrbitúră s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúri

știrbitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
știrbitură f. 1. ceva știrbit, gaură de dinte; 2. împuținare: plătesc întreg și fără nicio știrbitură; 3. fig. om știrb, femeie știrbă.

știrbitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). — Știrbi + suf. -tură.