șterc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șterc (-curi), s. n. – Murdărie, rapăn.
Lat. stĕrcus (Cihac, I, 263; Pușcariu 1642; Tiktin; REW 8245),
cf. it. sterco, sp. (estiércol), port. esterco. Sec. XVI-XVIII,
înv. –
Der. ștercumă, s. f. (
Trans.,
Bucov.,
înv., closet).
șterc (Dicționaru limbii românești, 1939)șterc n., pl.
urĭ (lat.
stĕrcus, băligar; it.
sterco, sp.
estiercol, pg.
esterco).
Vechĭ. Fir de paĭ din gunoĭ;
nu vedea ștercul din ochĭul altuĭa, ci vezĭ bîrna din ochĭul tăŭ ! (Ev.).
șterc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șterc n. gunoiu:
nu vedea ștercul în ochiul altuia, ci vezi bârna din ochiul tău (proverb evangelic). [Lat. STERCUS].