ștemplui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A pecetlui, a ștampila. – Din
germ. stempeln.ștemplui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ștempluí,
ștempluiésc, vb. IV (reg.)
1. (înv.) a pecetlui, a ștampila.
2. (în forma:
ștempela; despre arbori) a marca.
ștemplui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștempluí (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ștempluiésc, imperf. 3
sg. ștempluiá; conj. prez. 3
să ștempluiáscăștemplui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV.
Tranz. (Inv. și
reg.) A pecetlui, a ștampila. — Din
germ. stempeln.