ștează - explicat in DEX

ștează (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav; p. ext. clădire în care se află instalată această piuă. 2. Instalație rudimentară, formată dintr-o împletitură de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături. – Et. nec.

ștează (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șteáză¹, ștéze, s.f. (reg.) 1. piuă de bătut postav. 2. clădire în care se află instalată această piuă. 3. instalație rudimentară formată dintr-o împletitură circulară de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături groase. 4. cădere de apă. 5. stavilă la moară.

ștează (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șteáză², ștéze, s.f. (reg.) 1. stinghie; leaț. 2. fuscel (la scară). 3. băț de lemn pe care se împletesc cu iglița ochiurile de la mreajă.

ștează (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șteáză (-éze), s. f. – Nuia cu care se țin separate ochiurile plasei. Lat. schidia „așchie” (Diculescu, Elementele, 467; Pușcariu, Dacor., V, 754; REW 7689), cf. it. scheggia, fr. esquille. Pentru rom. e mai bine să se pornească de la lat. scida ‹ gr. σχίδη „fîșie smulsă”.

ștează (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șteáză (-éze), s. f. – (Trans.) Piuă. Origine necunoscută. Der., în gr. σχεδία „coș” (Diculescu, Elementele, 466) pare îndoielnică. Dacă este cuvînt identic cu celui anterior, rămîne de explicat schimbarea semantică. – Der. șteza, vb. (a da la piuă); ștezar, s. m. (piuar).

ștează (Dicționaru limbii românești, 1939)
șteáză f., pl. eze. Trans. Piŭă, dîrstă, fabrică de postav gros.

ștează (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șteáză (reg.) s. f., g.-d. art. ștézei; pl. ștéze

ștează (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav; p. ext. clădire în care se află instalată această piuă. 2. Instalație rudimentară formată dintr-o împletitură de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături. — Et. nec.