ștanțator - explicat in DEX

ștanțator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la ștanțe. – Ștanța + suf. -tor.

ștanțator (Dicționar de neologisme, 1986)
ȘTANȚATÓR, -OÁRE s.m. și f. Muncitor care execută operații de ștanțare. [< ștanța + -tor].

ștanțator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘTANȚATÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care execută operații de ștanțare. (< ștanța + -tor)

ștanțator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ștanțatór s. m., pl. ștanțatóri

ștanțator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTANȚATÓR, -OÁRE, ștanțatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la ștanțe. — Ștanța + suf. -tor.