ștanța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I.
Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (
1); a ștănțui.
2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (
2). [
Var.:
stanțá vb. I] – Din
germ. stanzen.ștanța (Dicționar de neologisme, 1986)ȘTANȚÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe.
2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (
Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var.
stanța vb. I. / < germ.
stanzen].
ștanța (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘTANȚÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ.
stanzen)
ștanța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ștanțá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ștanțeázăștanța (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I.
Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (
1); a ștănțui.
2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (
2). [
Var.:
stanțá vb. I] — Din
germ. stanzen.