șpiț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din
germ. Spitz.șpiț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (
Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor.
2. (
Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor.
3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc.
4. (
Reg.) Țigaret scurt. – Din
germ. Spitze.șpiț (Dicționar de neologisme, 1986)ȘPIȚ s.n. 1. (
Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc.
2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor.
3. (
Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect.
4. Țigaret scurt. [Pl.
-țuri. / < germ.
Spitze].
șpiț (Dicționar de neologisme, 1986)ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ.
Spitz].
șpiț (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘPIȚ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ.
spitz)
șpiț (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘPIȚ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ.
Spitze)
șpiț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șpiț (-țuri), s. n. –
1. Băț cu vîrf. –
2. Lucrătură din puncte. –
3. Gravură tipografică. –
Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). –
Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).
șpiț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului.
2. (
rar) țigaret de dimensiune mică.
șpiț (Dicționaru limbii românești, 1939)șpiț n., pl.
urĭ (germ.
spitze).
Vechĭ. Dial. Dantelă.
șpiț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șpiț1 (câine)
s. m.,
pl. șpiți