șovar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante:
a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă
(Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi
(Poa trivialis); c) papură;
d) rogoz.
2. Fân cu mult rogoz. [
Var.:
șuvár s. m.] – Din
ucr. šuvar, scr. ševar.șovar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șovár (-ri), s. m. – Rogoz (Typha angustifolia). –
Var. șuvar. Sl.,
cf. sb.,
cr. ševar, rut. šuvar, pol. szuvara (Cihac, II, 392; Conev 45),
mag. savar.șovar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șovár, -i, s.m. – v. șuvar.
șovar (Dicționaru limbii românești, 1939)șovár m. ca plantă și n. ca material (rut.
šúvar, pol.
szuwar, sîrb.
ševar, trestie, stuf; [ung.
savar, o plantă chenopodiacee]).
Vest. Papură cu frunza maĭ îngustă:
casă învelită cu șovar. – Pe aĭurea = „buzdugan” (altă plantă).
șovar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șovár s. m.șovar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șovar n.
1. un fel de trestie subțire cu care se acopere casele la țară;
2. Tr. papură. [Rut. ȘUVAR].
șovar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante:
a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (
Sparganium ramosum);
b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (
Poa trivialis); c) papură;
d) rogoz.
2. Fân cu mult rogoz. [
Var.:
șuvár s. m.] — Din
ucr. šuvar, sb. ševar.