șovăielnic - explicat in DEX

șovăielnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic.

șovăielnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice

șovăielnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. — Șovăi + suf. -elnic.

șovăĭelnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
șovăĭélnic, -ă adj. (d. șovăĭesc). Șovăitor, nesigur, nehotărît: om, mers, răspuns șovăĭelnic. – La Dos. și șuvélnic (Grș.?).