șoricioaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘORICIOÁICĂ, (
1)
șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui.
2. (
Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șoarecilor; șorecie, șoriceasă. –
Șoarece +
suf. -oaică.șoricioaică (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șoricioaică s. f. sg. alcool de calitate inferioară.
șoricĭoaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)șoricĭoaĭcă (
oaĭ o silabă) f. (d.
șoarice). Un fel de otravă p. șoaricĭ și guzganĭ. (E un trioxid de arsenic, un acid arsenios saŭ o anidridă arsenioasă [As
2 O
3] supt [!] forma unuĭ praf alb). – Și
-ceasă.șoricioaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoricioáică1 (femela șoarecelui)
s. f.,
g.-d. art. șoricioáicei; pl. șoricioáiceșoricioaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoricioáică2 (otravă) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. șoricioáiceișoricioaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoricioaică f. piatra șoarecelui sau acid arsenios, servă la stărpirea șoarecilor.
șoricioaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘORICIOÁICĂ, (
1)
șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui.
2. (
Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. —
Șoarece +
suf. -
oaică.