șoptitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea
fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit
2. –
Șopti +
suf. -tor.șoptitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoptitór adj. m.,
pl. șoptitóri; f. sg. și
pl. șoptitoáreșoptitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoptitor a. și m. care șoptește.
șoptitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea
fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit
2. —
Șopti +
suf. -
tor.