șopti - explicat in DEX

șopti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. šĩpŭtati, bg. șeptja.

șopti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă

șopti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. — Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja.

șoptì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șoptì v. 1. a vorbi încet la ureche: îmi șopti câteva cuvinte; 2. se zice de sunetul cu care s’agită frunzele. [Contras din șopotì].