șoldiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOLDÍȘ adv. (
Pop.) Cu un șold ieșit în afară, cu umblet greoi, șchiop. ♦
Fig. Oblic, pieziș, strâmb. –
Șold +
suf. -iș.șoldiș (Dicționaru limbii românești, 1939)șoldíș adv. (d.
șold).
Rar. Șchĭopătînd, cu șoldu stricat:
calu merge șoldiș.șoldiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoldíș (
pop.)
adv.șoldiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoldiș adv. de o parte, șchiopătând:
să meargă șoldiș OD. [V.
șold].
șoldiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOLDÍȘ adv. (
Pop.) Cu un șold ieșit în afară, cu umblet greoi, șchiop. ♦
Fig. Oblic, pieziș, strâmb. —
Șold +
suf. -
iș.