șoldan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦
Fig. (
Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. –
Cf. magh. süldö.șoldan (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șoldán1,
șoldáni, s.m. (reg.)
1. pui de iepure până la un an; vătui.
2. (ir.) tinerel, copil.
3. purcel gras de câteva luni.
4. (fig.) păduche mare.
șoldan (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șoldán2, -ă, adj. (reg.; despre oi) care împunge.
șoldan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șoldán (-ni), s. m. – Iepuraș, pui de iepure.
Mag. süldő (Cihac, II, 528).
șoldan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șoldán, -i, s.m. – Purcel (gras) de câteva luni. Atestat în Trans. și Maram. – Din magh. süldö (MDA).
șoldan (Dicționaru limbii românești, 1939)1) șoldán și (Trans.)
șuldéŭ m. (ung.
süldö, ĭepure tînăr. P. sufix, cp. cu
bădăran). Puĭ de ĭepure adult (pe cînd
vătuĭ, e mic).
Fig. Iron. Tinerel:
măĭ șoldane ! V.
lupan.șoldan (Dicționaru limbii românești, 1939)2) șoldán, -ă adj. (d.
șold).
Fam. Cu șoldurĭ marĭ:
o femeĭe șoldană. S. m.
Iron. Păduche gras.
șoldan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoldán (iepure)
s. m.,
pl. șoldánișoldan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoldan m. Mold.
1. vătuiu:
mânz ce fuge ca șoldanul POP.;
2. fig. (ironic) tinerel:
să mă 'ndârjesc de un șoldan ca dânsul AL. [Ung. SÜLDÖ].
șoldan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦
Fig. (
Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. —
Cf. magh. süldö.