șoimuleț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui
șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. –
Șoim +
suf. -uleț.șoĭmuleț (Dicționaru limbii românești, 1939)șoĭmuléț m. Șoĭm mic. Epitet unuĭ cal ager.
șoimuleț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoimuléț s. m.,
pl. șoimuléțișoimuleț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoimuleț a. ca la șoim:
cu ochii șoimuleti AL. ║ m. cal bun.
șoimuleț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui
șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. —
Șoim +
suf. -
uleț.