șoimar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (
1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. –
Șoim +
suf. -ar.șoĭmar (Dicționaru limbii românești, 1939)șoĭmár m. (d.
șoĭm).
Vechĭ. Crescător de șoĭmĭ.
șoimar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șoimár s. m.,
pl. șoimárișoimar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șoimar m. cel ce crește șoimi.
șoimar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (
1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. —
Șoim +
suf. -
ar.