șoimări(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘOIMĂRÍ,șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. șoiman.
șoimări(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șoimărí(a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimări(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘOIMĂRÍ,șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. — Cf. ș o i m a n.