șogor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÓGOR, șogori, s. m. (
Reg.) Cumnat;
p. gener. rudă prin alianță. – Din
magh. sógor.șogor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șógor (-ri), s. m. – (
Trans.,
Maram.) Cumnat.
Mag. sógor (Tiktin). –
Der. șogăriță, s. f. (
Maram., cumnată).
șogor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șogor, șogori s. m. 1. (
reg.) cumnat.
2. amic, coleg.
șogor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șógor, -i, s.m. –
1. Cumnat; rudă prin alianță.
2. Termen de adresare între bărbați (în glumă): „Eu cu câți mă întâlnesc / Ei tăți șogor mă numesc” (Memoria 2001: 99). – Din magh. sógor „cumnat„; Cf. germ. Schwager „cumnat” (Țurcanu 2005).
șogor (Dicționaru limbii românești, 1939)șógor m. (ung.
sógor).
Trans. ș. a. Cumnat. Copil, frate (2):
micu Ionel, un șogor cam de cincĭ anĭ (Neam. Rom. Pop. 3, 380). – Și la J. B. 376.
șogor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÓGOR, șogori, s. m. (
Reg.) Cumnat;
p. gener. rudă prin alianță. — Din
magh. sogor.