șoarice (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șoárice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). –
Var. șoarece și
der. –
Mr.,
megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089),
cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu),
sp. sorce. –
Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris),
cf. calabr. suricaru; șoricărie (
var. soric(ăr)ime, șoricărit),
s. f. (mulțime de șoareci);
șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite);
șoricesc, adj. (privitor la șoareci);
șoricioaică (
var. șoricică, șoriceasă, șorecie),
s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu
săricică; șoriciu, adj. (gri):
sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *
șorecină (după Candrea, din
lat. sōrĭcῑna).