șoacăț - explicat in DEX

șoacăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din scr. šokac.

șoacăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șoácăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.

șoacăț (Dicționaru limbii românești, 1939)
șoácăț, -ă (oa dift.). s. (sîrb. šokac, Sîrb catolic). Iron. Catolic, maĭ ales Neamț saŭ Ungur: măĭ șoacățule ! – Și șoacăță f. (vorbind chear [!] de bărbat, ca și baragladină). Munt. și șoachiț. V. boanghin.

șoacăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți

șoacăț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. — Din sb. šokac.