șnur - explicat in DEX

șnur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret¹ (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.

șnur (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘNUR s. n. 1. sfoară răsucită din mai multe fire de bumbac, îmbrăcate în mătase colorată; șiret. 2. ~ electric = cordon electric flexibil, pentru racordarea la rețea a unor aparate mobile, lămpi portative etc. (< germ. Schnur)

șnur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șnur (-ruri), s. n. – Cordon, laț, bantă. Germ. Schnur (Borcea 209), cf. pol. sznur, rus. snur (Cihac, II, 390). – Der. șnurui, vb. (a împodobi cu galoane, cu șnururi; a coase, a forma registre cu hîrtiile destinate arhivei). Este dubletul lui șinor (var. șînor), s. n. (Trans., Olt., cordon, galon), din germ. prin intermediul mag. sinúr (Diez, Gramm., I, 281; Gáldi, Dict., 158); der. înșinora, vb. (Trans., a galona).

șnur (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
șnur, șnururi s. n. monokini, chilot de baie de damă confecționat cu economie de material.

șnur (Dicționaru limbii românești, 1939)
șnur n., pl. urĭ (rut. šnur, pol. sznur, d. germ. schnur). Găitan, șiret de legat ghetele ș. a. Șnuru șoseleĭ, șleau, șleahu (Munt. vest. CL. 1910, 8, 898). – În Trans. șinor, n., pl. oare (d. ung. sinor, zsinór, din germ. schnur). Și șinúră, pl. ĭ (Maram.). V. tîrsînă.

șnur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șnur s. n., pl. șnúruri

șnur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șnur n. găitan. [Nemț. SCHNUR].

șnur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret¹ (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. — Din germ. Schnur.