șmecher - explicat in DEX

șmecher (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

șmecher (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șmécher (-ră), adj. – Viclean, șiret. Germ. Schmecker „om cu gust” (Tiktin). – Der. șmecherie, s. f. (truc, șiretenie, viclenie; vorbă de șmecher, argou); șmecheresc, adj. (de șmecher); teșmecherie, s. f. (Mold., truc), a cărui der. nu este clară.

șmecher (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
șmecher, șmecheri s. m. 1. v. șme. 2. (deț.) homosexual activ. 3. om glumeț și descurcăreț.

șmecher (Dicționaru limbii românești, 1939)
șmécher m. (germ. schmecker, om cu gust fin, d. schmecken. Cp. cu savant). Fam. Șiret, priceput. Șarlatan. V. măĭestru.

șmecher (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șmécher adj. m., s. m., pl. șmécheri; adj. f., s. f. șmécheră, pl. șméchere

șmecher (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șmecher a. și m. foarte șiret: mai șmecheri decât cărturarii cei vechi ISP. [Cf. nemț. SCHMECKER, care cearcă băuturile].

șmecher (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. — Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.