șlefuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană specializată în șlefuire. [
Pr.:
-fu-i-] –
Șlefui +
suf. -tor.șlefuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!șlefuitór (-fu-i-) adj. m.,
s. m.,
pl. șlefuitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. șlefuitoáreșlefuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și
f. Persoană specializată în șlefuire. [
Pr.:
-fu-i-] —
Șlefui +
suf. -
tor.