șiretenie - explicat in DEX

șiretenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘIRETÉNIE¹, șiretenii, s. f. Însușirea de a fi șiret²; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. – Șiret² + suf. -enie.

șiretenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘIRETÉNIE², șiretenii, s. f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s. f.] – Cf. șir.

șiretenie (Dicționaru limbii românești, 1939)
șireténie f. (d. șiret, adj.). Fire șireată: șiretenia vulpiĭ.

șiretenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șireténie (-ni-e) s. f., art. șireténia (-ni-a), g.-d. art. șireténiei; pl. șireténii, art. șireténiile (-ni-i-)

șiretenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șiretenie f. fire șireată: șiretenia vulpei.

șiretenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘIRETÉNIE¹, șiretenii, s. f. Însușirea de a fi șiret²; faptă sau vorbă șireată; viclenie, perfidie, șireție. — Șiret² + suf. -enie.

șiretenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘIRETÉNIE², șiretenii, s. f. (Pop.) Desfășurare, curs (al unei întâmplări, al unei situații), istorisire cu multe peripeții; p. ext. relatare a unei întâmplări, a unei situații etc.; tărășenie. [Var.: șiriténie s. f.] — Cf. șir.