șireag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘIREÁG s. n. v. șirag.șireag (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șireág, -uri, (șiread, șirezi), s.n. –
1. Șir, rând, linie. „De comun se folosește la denumirea unui grup de băieți prinși de mână; de pildă jocul de-a șireagu 'ntors pe dos (Țiplea 1906). Șireag de boi (Țiplea).
2. Strat de flori (în grădină): „Mătrăgună-n tri șirezi” (Calendar 1980: 69). – Din germ. Schar „trupă„, prin intermediul magh. sereg „linie” (Cihac cf. DEX); Din șir (DER).
șireag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șireag (șirag) n.
1. od. rang, ordine:
boierii rânduiți în îndoit șireag OD.;
2.
ordine de bătaie:
își stricau șireagul; 3. ceată de oșteni:
risipite se ’mprăștie a dușmanilor șiraguri EM.;
4. mănunchiu:
iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori AL.:
5. salbă:
șireaguri și paftale. [Serb. ȘEREG].
șireag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘIREÁG s. n. v. șirag.