șindrilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘINDRÍLĂ, șindrile, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Scândurică de brad, îngustă și subțire, care servește la acoperitul caselor; șiță, șindră. [
Pl. și:
șindrili. –
Var.: (
reg.)
șindílă s. f.] – Din
magh. zsindely, germ. Schindel.șindrilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șindrílă (-le), s. f. – Șiță, șindră, scîndurică. –
Var. Mold.,
Trans. șindilă, Banat
șindră și
var. Germ. Schindel, prin intermediul
mag. zsindely (Cihac, II, 388; Borcea 208;
cf. Miklosich,
Fremdw., 125),
ceh. šindel, sb. šindra (› Banat).
Der. din
sl. scindĭlla (Cipariu,
Elem., 60) nu este probabilă. –
Der. șindrili, vb. (a acoperi cu șindrilă);
șindrilar, s. m. (cel care bate șindrilă pe acoperiș).
șindrilă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șindrílă, -e, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu 1973). – Din germ. Schindel, prin intermediul magh. sindely (Cihac cf. DER).
șindrilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șindrílă s. f.,
g.-d. art. șindrílei; pl. șindríleșindrilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șindrilă f. scândură de lemn ce servă la învelit case. [Nemț. SCHINDEL].
șindrilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘINDRÍLĂ, șindrile, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Scândurică de brad, îngustă și subțire, care servește la acoperitul caselor; șiță, șindră. [
Pl. și:
șindrili. —
Var.: (
reg.)
șindílă s. f.] — Din
magh. zsindely, germ. Schindel.