șiștor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘIȘTÓR, șiștori, s. m. (
Pop.)
1. Par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.
2. Fiecare dintre drugii de lemn prinși la capete în târcoalele prâsnelului morii. –
Et. nec.șiștor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șíștor, -oáre, s.m. și f.
1. (pop.; s.m. și f.) fiecare dintre bucățile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții.
2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma:
șuștori) fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul.
3. (reg.; s.f.) fuscel la loitră.
4. (reg.; s.f.; în forma:
șuștoare) spetează (la grapă).
5. (reg.; s.f.) fofelnița vârtelniței.
6. (reg.; s.m. pl.; în forma:
șuștori) fălceaua meliței.
7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc ușa unei case.
8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra.
9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stâlpii verticali care sprijină ștreașina casei.
10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre bârnele care mărginesc intrările strungii la o stână.
11. (reg.; s.m.) par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.
șiștor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șíștor, -i, (șuștor), s.m. – Bucăți de lemn care se îmbucă cu măselele roții, la morile de apă (Felecan 1983). – Sb. šestar „cerc” (DER).
șiștor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șiștór (
pop.)
s. m.,
pl. șiștórișiștor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘIȘTÓR, șiștori, s. m. (
Pop.)
1. Par ascuțit care se pune în vârful caselor țărănești.
2. Fiecare dintre drugii de lemn prinși la capete în târcoalele prâsnelului morii. —
Et. nec.