șiștav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘIȘTÁV, -Ă, șiștavi, -e, adj. (
Pop.; despre boabele cerealelor) Nedezvoltat, sec, mărunt. ♦ (Despre oameni și animale) Plăpând. – Din
bg. șiškav.șiștav (Dicționaru limbii românești, 1939)șiștáv, -ă adj. (bg.
šiškav, trupeș, pin [!] aluz. la paĭu grîuluĭ șiștav).
Sud. Cu paĭu gros și înalt de multă ploaĭe, dar cu spicu slab și cu puține boabe:
un bob (de grîŭ)
șiștav (CL. 1910, 215 și 897). V.
șișcav.șiștav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șiștáv (
pop.)
adj. m.,
pl. șiștávi; f. șiștávă, pl. șiștáveșiștav (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘIȘTÁV, -Ă, șiștavi, -e, adj. (
Pop.; despre boabele cerealelor) Nedezvoltat, sec, mărunt. ♦ (Despre oameni și animale) Plăpând. — Din
bg. șiškav.