șișcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÍȘCĂ s. f. (
Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din
ucr. sička.șișcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șíșcă3 s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.
șișcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șíșcă4 s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).
șișcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ȘÍȘCĂ2, șiște, s. f. (
Reg.) Vrăjitoare. –
Comp. sb. šiška „hârcă”.
șișcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șíșcă (-ci), s. f. – (
Trans.) Vrăjitoare.
Sb. šiška, din
sb. šuškati „a bombăni” (Cihac, II, 389; Tiktin). –
Der. șișcoi, s. m. (
Trans., vrăjitor);
șișcărie, s. f. (
Trans., vrăjitorie);
șișcav, adj. (
Trans.,
Olt., sîsîit);
șișcăvi, vb. (a sîsîi).
Șiștav, adj. (atrofiat, ofilit),
der. șiștăvi, vb. refl. (a se atrofia; a se strînge, a se reduce) ar putea fi același cuvînt, deși semantic nu este clar (după Scriban, din
bg. šiškav „corpolent”, spunîndu-se la început, despre grîul cu paie multe și spic sărac);
cf. sitav, adj. (micșorat, împuținat), în Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect;
sitivi, vb. (a striga în gura mare), pe care Cihac, II, 345, îl lega de
sl. sipnąti „a răguși”.
șișcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ȘÍȘCĂ1 s. f. (
Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. –
Ucr. sička.șișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) șíșcă f., pl. ca
ceașcă (sîrb.
šiškati, a adormi,
šuškati, a șopti, a murmura, a boscorodi, pin [!] aluz. la vorba vrăjitoarelor).
Trans. Munt. vest. Vrăjitoare. V.
bahorniță.șișcă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) șíșcă f., pl. ca
ceașcă (rus.
sĭečka, cuțit de tăĭat varza, paĭe tocate. V.
săcĭ).
Mold. Tocătoare, mașină de tocat paĭe, cocenĭ ș. a. Tocătura făcută cu această mașină. – Și
șișcórniță.șișcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șíșcă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. șíștiișișcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șișcă f. paie tocate. [Rus. SIEČKA].