șfărui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘFĂRUÍ, șfăruiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A lega cu sfoară. –
Șfară2 +
suf. -ui.șfărui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șfăruí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. șfăruiésc, imperf. 3
sg. șfăruiá; conj. prez. 3
să șfăruiáscășfărui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘFĂRUÍ, șfăruiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A lega cu sfoară. —
Șfară2 +
suf. -
ui.