șezător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. (
Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în...
2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. –
Ședea +
suf. -ător.șezător (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șezătór, șezătoáre, adj., s.m. și f.
1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva).
2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea când țese.
3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa.
4. (s.f.; reg.; în forma:
șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune.
5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc.
6. (adj.; înv.) sedentar.
7. (adj.; reg.; în sintagmă)
piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii.
8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie, habă, habără, clacă.
9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată.
șezător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șezătór (
înv.)
adj. m.,
pl. șezătóri; f. sg. și
pl. șezătoáreșezător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj.,
s. f. 1. Adj. (
înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în...
2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. —
Ședea +
suf. -
ător.