șerpuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind; șerpuit; sinuos. [
Pr.:
-pu-i-] –
Șerpui +
suf. -tor.șerpuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șerpuitór (-pu-i-) adj. m.,
pl. șerpuitóri; f. sg. și
pl. șerpuitoáreșerpuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șerpuitor a. care curge șerpuind.
șerpuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [
Pr.:
pu-i-] —
Șerpui +
suf. -
tor.